15 copii în grădiniță

Susţine
Obiectiv financiar campanie Swimathon 15,000 RON 8,374 RON
Scurtă descriere a proiectului:
Proiectul își propune să susțină 15 copii din familii defavorizate (de vârstă preșcolară) timp de un an la grădinița cu program prelungit din comuna Tunari, Ilfov. Conform organizației Ovidiu Ro, 98% dintre copiii români care frecventează zilnic grădinița se inscriu și în ciclul primar unde au rezultate școlare bune pentru că au dobândit deja deprinderi de socializare și învățare încă din ciclul preșcolar. Pentru copiii care provin din medii vulnerabile, aceste deprinderi sunt cu atât mai importante deoarece educația este una dintre puținele lor șanse de a rupe cercul vicios al sărăciei. Asociația Rotas își dorește să poată susține și în următorul an școlar (2017-2018) un numar de 15 copii la Gradinița cu program prelungit din Tunari. In prezent, asociația ajută un număr de aproximativ 80 de copii de toate vârstele, însă este nevoie de un efort susținut pentru a le asigura celor mai mici dintre ei acces la o masă caldă pe zi, un mediu unde să se poată juca și învăța în siguranță.
Nevoia căreia îi răspunde proiectul:
Educație și o masă caldă zilnic pentru 15 copii preșcolari din comuna Tunari, județul Ilfov
Durata proiectului:
Septembrie 2017 - Iunie 2018
Rezultate:
- Plata contribuției lunare timp de 10 luni (an școlar 2017-2018) la Grădinița cu program prelungit Tunari pentru 15 copii (include o masă caldă pe zi și gustări). - Integrarea copiilor din familii vulnerabile in comunitate prin participarea zilnică la activitățile grădiniței - Copiii ajung la grădiniță curați (au posibilitatea de a face duș și de a le fi spălate hainele la sediul Asociației Rotas în fiecare dimineață) - Copiii sunt supravegheați în timpul zilei când majoritatea părinților lucrează
Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului:
45.000
Date de contact coordonator proiect:
Alexandra Dincă, 0742056430, alexandradincaphoto@gmail.com
Website:
http://www.rotas.ro/
Numele campaniei de fundraising:
Invârtim rotițele pentru copiii din Tunari

Echipe proiect:

1) Rotas 1
2) Rotas 2

Susţinători proiect:

#SusţinătorEchipaSumă
1 Laura Dima

Rotas 1

100
2 Cristina Petcu

Rotas 1

30
3 Miru

Rotas 1

100
4 Viorica Toma

Rotas 1

470
5 Delia G

Rotas 1

50
6 Adriana G

Rotas 1

50
7 Diana Dragu

Rotas 1

100
8 Cristina Adriana Marincea

Rotas 1

120
9Anonim

Rotas 1

300
10Anonim

Rotas 1

50
11 Bianca Vlaston

Rotas 1

100
12 Cristina Marin

Rotas 1

100
13Anonim

Rotas 1

250
14 Suma Dublată

Rotas 1

80
15 Bogdan Mihai

Rotas 1

80
16 Bogdan Mihai

Rotas 1

80
17Anonim

Rotas 1

150
18Anonim

Rotas 1

100
19 Mariana Eșanu

Rotas 1

100
20 Bogdan Iancu

Rotas 1

200
21Anonim

Rotas 1

50
22 Andries Luminita

Rotas 1

200
23Anonim

Rotas 1

100
24Anonim

Rotas 1

80
25Anonim

Rotas 1

100
26Anonim

Rotas 1

200
27 Hirlea Adina

Rotas 1

100
28 Adina Hirlea

Rotas 1

100
29 Cristina Iacobescu si Delia Budulan

Rotas 1

100
30Anonim

Rotas 1

80
31 Oana Popescu

Rotas 1

200
32 Luiza Puiu

Rotas 1

50
33Anonim

Rotas 2

50
34 Catalina Ionescu

Rotas 2

100
35 Lucian Lacusta

Rotas 2

80
36 M

Rotas 2

50
37 Daniela Paslaru

Rotas 2

100
38 Stefan Orzu

Rotas 2

24
39 Miruna Mocanu

Rotas 2

100
40 Ruxandra Dumitrescu

Rotas 2

200
41 Dora

Rotas 2

50
42 Alina K

Rotas 2

50
43 Alma Kosa

Rotas 2

100
44Anonim

Rotas 2

200
45Anonim

Rotas 2

50
46 Maribu Bazar

Rotas 2

200
47 Bianca Dinescu

Rotas 2

100
48 Ruxandra Vasile

Rotas 2

100
49 ILINCESCU CLAUDIU

Rotas 2

100
50 Cristina Chirita

Rotas 2

50
51 Ana Vasilache

Rotas 2

50
52 Diana

Rotas 2

100
53 Suma Dublată

Rotas 2

100
54 Elena Holban

Rotas 2

100
55 Rich

Rotas 2

50
56 Ina

Rotas 2

50
57Anonim

Rotas 2

1000
58 Adina Beldianu

Rotas 2

50
59 Marian Orzu

Rotas 2

500
60 Andreea Sisu

Rotas 2

100
61 Andreea Lungu

Rotas 2

200
62Anonim

Rotas 2

200
63 ADRIANA NEAMTU

Rotas 2

200
Distribuie: