Fii supererou pentru tinerii cu dizabilități

Swimathon 2020

Organizație/Grup de inițiativă

Fundația FARA

Scurtă descriere a proiectului

Fundația FARA deține 2 case, în sate mici din județul Suceava, în care 20 de tineri cu dizabilități proveniți din centre de plasament sau care nu au o familie care să îndeplinească condițiile de a-i îngriji, trăiesc o viață împlinită într-o casă cu atmosferă familială. Tinerii între 18 și 34 de ani au roluri și responsabilități în gospodărie, astfel încât se simt parte a unei familii care joacă un rol activ și care îi ajută să dezvolte abilități cheie. Capacitatea individuală a fiecărei persoane este recunoscută și respectată, iar hobby-urile și interesele lor sunt încurajate.

Un cost estimat pentru îngrijirea unui tânăr cu dizabilități într-o astfel de casă este de 60 lei/zi, adică pentru fiecare lună ne sunt necesari aproximativ 36.000 lei. În contextul pandemiei, fondurile noastre, provenite în marea lor majoritate din magazine sociale din Marea Britanie, sunt mult diminuate iar necesitățile tinerilor sunt neschimbate, ei având nevoie de atenție 24 din 24 ore.

 

Nevoia/problema căreia îi corespunde proiectul

În România este în creştere numărul tinerilor marginalizaţi social, care provin din centre de plasament sau din familii dezorganizate. O parte din tinerii cu vârste de peste 18 ani care au fost instituționalizați, au dizabilități intelectuale sau probleme de sănătate mintală și, din această cauză, nu sunt integrați în societate.

Fundația FARA lucrează cu copii și tineri cu dizabilități încă de la înființare și construirea primei locuințe protejate, în 2012, a venit ca răspuns la nevoia pe care a văzut-o în societate, de îngrijire a tinerilor care nu își pot purta singuri de grijă și pentru care aceste locuințe sunt singura casă pe care o vor avea pentru tot restul vieților lor.

 

Rezultate dorite în urma implementării proiectului

Acoperirea costurilor pentru cel puțin o lună pentru cei 20 de tineri cu dizabilități pe care Fundația FARA îi are în îngrijire.

Aceste costuri acoperă următoarele:

  • găzduire permanentă pe perioadă nedeterminată
  • asistență medicală, îngrijire, consiliere psihologică, supraveghere
  • activități de dezvoltare a capacitățîi de comunicare și colaborare, activități de pregătire a integrării socioprofesionale și familiale, activități de îndrumare în vederea relaționării cu alte persoane, față de care au dezvoltat atașament

Obiectiv financiar Swimathon

36.000 Lei

Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului

216.000 Lei

Durata proiectului

Iulie - Decembrie 2020

Website organizație/proiect

https://www.faracharity.ro/

Date de contact (coordonator proiect)

Cristina Istrate
0723643589
[email protected]

Înotători virtuali:


  1. Cristina Istrate
  2. Liviu Florescu