Ajungem Mari strânge bani la Swimathon București pentru a susține ”Pașii spre Independență” pentru 70 de tineri instituționalizați, ca ei să părăsească încrezători centrele de plasament.
Au luat interviuri înotătorilor-fundraiseri pentru a înțelege mai bine cum decurge campania și cum reușesc să facă #valuridebine. Iată o parte din interviuri:
Mihai Băloiu – Echipa Unstoppable: ”Eu mă gândesc întotdeauna la rezultat şi asta încerc să le transmit şi celorlalţi. Sunt cetăţean, nu un simplu locuitor al oraşului. Iar cetăţean înseamnă să fii implicat. OK, nu pot să schimb reţeaua de termoficare sau să asfaltez străzile, dar fac binele pe care îl pot face. Dacă facem toţi bine, binele se duce mai departe.”
Anemarie Vlăsceanu- mama lui Mircea, coordonatorul echipei care face valuri tocmai de la Craiova: ”Cel mai provocator este să convingi oamenii că merită să se implice în cauza pe care o alegi, dar când reuşeşti... este extraordinar. Oamenii trebuie să ştie, să înţeleagă că nu trebuie să fii bogat ca să ajuţi. 10 lei dacă donezi şi este un super ajutor, iar copiii din centrele de plasament merită să primească o şansă la mai bine.”
Roxana Irinei: ”Cauza noastră merită susţinerea a cât mai multor oameni pentru că viitorul ne aparține tuturor. Şi nouă, dar și tinerilor vulnerabili, care sunt pe cale să devină adulți vulnerabili. Donaţiile către cauza noastră ne ajută să nivelăm șansele cu care acești tineri ies din centrele de plasament şi-şi încep viața adultă.”
Ioana Iacob: ”Este prima oară când particip la așa ceva și de aia nici nu știu încă foarte bine ce și cum e mai bine să fac. Tot de asta pentru mine provocarea e toată campania în sine. Știu că bucuria din prima zi, când am strâns primele donații, a fost peste măsură de surprinzătoare și completă. Știi că faci ceva bine, oricum, însă când vezi și că există oameni care te văd și îți oferă cu încredere ajutorul lor deja sentimentul devine de nedescris de copleșitor și emoționant.”
Iuliana Oprea: ” Este prima campanie de fundraising la care particip. Am fost întâi voluntar și apoi fundraiser pentru o nevoie a tinerilor pe care o conștientizez, fiind aproape de câțiva dintre ei. Când am intrat în campanie am simțit că este ceva ce trebuie făcut. Dacă eu nu mă implic, atunci cine ? De ce aș avea așteptarea ca altcineva să o facă? Este o realitate că acești tineri au nevoie de specialiști și de cursuri dedicate și pentru asta e nevoie de fonduri.
Cel mai provocator este să le arăți oamenilor la care apelezi că banii pe care ei îi donează vor fi utilizați cu folos.
Cel mai mulțumitor pentru mine este faptul că am făcut acest pas spre fundraising, că m-am implicat să susțin cauza proiectului. Nu aș zice că oamenii trebuie să doneze, ci că pot să doneze dacă prin ceea ce le povestim ajung să rezoneze cu motivația noastră.”
Ion Badea: ” Nicio campanie nu seamănă cu alta. Sentimentele sunt de la bucurie şi mulțumire atunci când oamenii răspund pozitiv până la frustrare și deznădejde când postez și nu am niciun răspuns. Provocarea e să continui să ajut cum pot mai bine. Şi dacă strâng o singură donație, tot e mai bine decât nimic. Oamenii nu trebuie să doneze. Îmi doresc să doneze dacă vine din suflet și dacă vor să schimbe în bine viața unui tânăr.”
Marina Bucan: ”Pentru mine este prima campanie de fundraising la care particip, iar energia implicării este una foarte frumoasă până acum. Cel mai provocator lucru este să concep mesaje pentru postările pe care le fac pe Facebook, care să fie de impact pentru a atrage donații, iar cel mai mulţumitor lucru este când primesc mesaje de la donatori, în urma mulţumirilor pe care le fac acestora, că mă felicită pentru implicarea în campanie și speră ca bănuţii strânși să le fie de folos tinerilor care vor urma cursurile de consiliere. Tinerii care ies din sistemul de protecție nu au posibilitatea financiară necesară să apeleze la cursuri de coaching vocaţional, dar au mare, mare nevoie de ele. De cele mai multe ori acești tineri, când ies din sistemul de protecție, sunt dezorientați, nu știu ce meserie ar putea practica, iar cursurile de consiliere vocațională îi ajută să îşi găsească vocația, în funcție de abilitățile lor, valorile și trăsăturile de personalitate.”
Adina Pascal: ” Cel mai provocator este să scriu poveștile pe care le aud de la tineri. Nu sunt niciodată uşor de dus, dar este incredibil ce simţi când realizezi cât de mult s-au schimbat şi cât de bine le-a făcut sprijinul nostru. Rezultatele pe care le avem sunt, de departe, lucrul care ne aduce cea mai mare mulţumire.
De ce să doneze oamenii? Pentru că este greu să nu ai cu cine să te sfătuiești și chiar dacă o faci, parcă tot mai ai nevoie și de o altă opinie, una specializată. Pentru că multă lume îi judecă pe aceşti tineri şi prea puțini îi acceptă așa cum sunt. Pentru că orice adolescent are nevoie de ghidaj, perspective și orientare.”