Fundația Comunitară București a organizat sâmbătă, pentru a unsprezecea oară, evenimentul principal al campaniei Swimathon București, la care au participat 2.000 de oameni - înotători, suporteri și voluntari. Echipele au parcurs 208 kilometri în 10 ore și au sărbătorit depășirea pragului de 1 milion de lei din donații. Campania de strângere de fonduri a fost prelungită până la 30 iunie 2023.
Swimathon București- ”Împreună facem valuri de bine!” este cea mai mare campanie de strângere de fonduri cu tematică sportivă din România. Ediția din acest an a strâns până acum 7.677 de donații în valoare de 1.074.020 lei. Donatorii sunt încurajați să contribuie în continuare pentru a completa finanțarea proiectelor, pe platforma www.swimathonbucuresti.ro.
Bazinul Olimpic Dinamo a găzduit evenimentul principal al campaniei și a fost cuprins, pentru o zi întreagă, de urale, vuvuzele, scandări și încurajări. 475 de înotători de performanță sau începători, persoane cu dizabilități, antreprenori, persoane publice, seniori și copii au făcut echipă și au folosit înotul ca pretext pentru a susține cele 28 de organizații pentru care se strâng bani. Evenimentul a fost împărțit în 10 serii de înot și fiecare înotător a primit medalia Swimathon București, iar performanțele de înot din fiecare serie au fost răsplătite cu premii speciale.
”Swimathon București devine din ce în ce mai mult o manifestare a comunității, a lui împreună din slogan. Evenimentul de la bazin este cea mai mare sărbătoare a celor care se implică timp de o lună în campania de donații. Mai mult de jumătate din voluntarii fundraiseri au vrut să înoate într-un bazin olimpic și susținătorii au venit oră de oră să îi încurajeze din tribune și să se bucure alături de noi toți. Asta ne arată că oamenii își redescoperă sentimentul de apartenență la comunitatea bucureșteană a binelui.” a declarat Alina Kasprovschi, director al Fundației Comunitare București.
”Prin evenimentul de sâmbătă am demonstrat că prin implicarea și unitatea noastră putem face valuri de bine în România. Vă mulțumim tuturor pentru generozitatea și entuziasmul vostru. Haideți să continuăm să strângem fonduri pentru proiectele de la Swimathon, până la data de 30 iunie, și să transformăm intențiile și promisiunile în acțiuni concrete. Fiecare donație are un impact semnificativ asupra vieților celor care au nevoie de ajutorul nostru.” a declarat Miruna Nichita, coordonatorul Swimathon București.
Organizațiile care participă la Swimathon București anul acesta sunt: One Rescue, Asociația Moașelor Independente, Ecopolis- aerlive.ro, Ajungem Mari, Autism Voice, Asociația Oamenilor Mici, Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, Asociația Umanitară TADEU, APAN (Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative), Fundația Comunitară București, Asociația Touched Romania, AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială), Fundația Inima de Copil, Comunitatea Educaţie pentru Ştiinţă, Asociația Carusel, Asociația CONIL, Asociația Dăruiește Aripi, Asociatia Club Sportiv Climb Again, Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B, Asociația Down Plus București, Asociația Fabrica de Fapte Bune, Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune, Asociația Ana și Copiii, Asociația pentru Susținerea Progresului în Educație, Recuperare și Acceptare, Asociația Room 2046, Asociația P.A.V.E.L., Asociația Help Autism, Asociaţia Little People România.
Swimathon București este cea mai mare campanie de strângere de fonduri cu tematică sportivă din România și a demonstrat oamenilor că pot deveni împreună o comunitate de suport pentru oraș. Fundația Comunitară București organizează campania și evenimentele Swimathon din 2013. În zece ediții, a susținut 230 de proiecte, pentru care au înotat peste 4.000 de oameni și pentru care s-a strâns peste 1 milion de euro de la peste 32.000 de donatori.
Fundația Comunitară București aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 11 ani, a finanțat peste 700 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 3.9 milioane de euro. Fundația Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 17 fundații comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro
_________________________________________________________________________
Contact și detalii pentru presă:
Mihaela Gălie, manager comunicare, Fundația Comunitară București
0753.818.646