București, 6 iulie 2023: Fundația Comunitară București este mândră să anunțe că cea mai mare campanie de strângere de fonduri cu tematică sportivă din România, Swimathon București, a depășit cu succes obiectivul propus și a reușit să aducă valuri de bine în valoare de 1.207.609 lei.
Swimathon București a avut loc între 25 mai și 30 iunie și a înregistrat o participare masivă, reunind un număr record de 842 de înotători-fundraiseri. Aceștia și-au ales proiectele preferate din cele 28 de cauze diverse, cu impact social, precum copii bolnavi, persoane cu dizabilități, protecția mediului și a animalelor sau proiecte culturale și educaționale.
Rezultate financiare remarcabile
Obiectivul financiar stabilit inițial a fost de 1 milion de lei. Cu o mobilizare impresionantă, comunitatea a strâns peste 1,2 milioane de lei, depășind așteptările inițiale.
Trei organizații - A.S.P.E.R.A, Asociația CONIL și Asociația Dăruiește Aripi - au avut performanțe excepționale și au reușit să strângă fiecare peste 100.000 de lei.
Implicarea comunității și recunoașterea eforturilor
7.880 oameni au contribuit cu donații, susținând astfel echipele și înotătorii fundraiseri. Suma medie a donațiilor a fost de 161 lei, iar cea mai mare donație a fost de 9.493 lei.
Performanța atât în fundraising, cât și în înot a fost recunoscută și recompensată cu surprize pe parcursul campaniei. În plus, zece donatori care au contribuit în campania specială "Săptămâna lui David" au primit căști de înot semnate de campionul mondial la înot, David Popovici, ambasadorul campaniei Swimathon București 2023.
Impact social și mediatic
18 organizații au strâns peste 75% din obiectivul propus, care asigură implementarea proiectelor.
Peste 75.000 de oameni au vizitat pagina de Facebook a campaniei în timpul desfășurării acesteia, generând un interes crescut în comunitate.
Evenimentul principal de înot, care a avut loc la Bazinul Dinamo pe 24 iunie, a adunat peste 2.000 de oameni- înotători, susținători, beneficiari și voluntari- și a devenit o adevărată sărbătoare a comunității de bine a Bucureștiului, cu bucurie pentru sportul preferat, încurajări și socializare.
Angajamentul pentru viitor
Echipa Fundației Comunitare București, organizatorul Swimathon București, își exprimă recunoștința față de toți participanții, susținătorii și partenerii care au făcut posibil acest succes remarcabil. Împreună am demonstrat că binele este un sport de echipă și că poți face cele mai mari valuri atunci când ai inima la vedere și ești dispus să te provoci pentru cei care au nevoie de sprijinul tău.
Organizațiile care participă la Swimathon București anul acesta sunt: One Rescue, Asociația Moașelor Independente, Ecopolis- aerlive.ro, Ajungem Mari, Autism Voice, Asociația Oamenilor Mici, Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, Asociația Umanitară TADEU, APAN (Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative), Fundația Comunitară București, Asociația Touched Romania, AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială), Fundația Inima de Copil, Comunitatea Educaţie pentru Ştiinţă, Asociația Carusel, Asociația CONIL, Asociația Dăruiește Aripi, Asociatia Club Sportiv Climb Again, Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B, Asociația Down Plus București, Asociația Fabrica de Fapte Bune, Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune, Asociația Ana și Copiii, A.S.P.E.R.A. (Asociația pentru Susținerea Progresului în Educație, Recuperare și Acceptare), Asociația Room 2046, Asociația P.A.V.E.L., Asociația Help Autism, Asociaţia Little People România.
Swimathon București este cea mai mare campanie de strângere de fonduri cu tematică sportivă din România și a demonstrat oamenilor că pot deveni împreună o comunitate de suport pentru oraș. Fundația Comunitară București organizează campania și evenimentele Swimathon din 2013. În unsprezece ediții, a susținut 258 de proiecte, pentru care au înotat peste 4.800 de oameni și pentru care s-au strâns peste 1,2 milioane de euro de la 40.000 de donatori.
Fundația Comunitară București aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 11 ani, a finanțat peste 700 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 3.9 milioane de euro. Fundația Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 17 fundații comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro
_________________________________________________________________________
Contact și detalii pentru presă:
Mihaela Gălie, manager comunicare, Fundația Comunitară București
0753.818.646