Echipa Climb Again pe Vârful Elbrus

Alex și Răzvan pe vârful Mont Blanc (4810 metri)

Organizație/Grup de inițiativă

Asociația Club Sportiv Climb Again

Numele campaniei de strângere de fonduri

Echipa Climb Again pe Vârful Elbrus

Domeniul în care se încadrează proiectul

cultură, artă, sport, recreere

Scurtă descriere a proiectului

În anul 2015, la Climb Again, am realizat ceva unic: prima echipă de performanță în paraclimbing din România. Am creat o echipă de sportivi cu deficiențe de auz și văz care au participat la concursuri naționale și internaționale.

În  2019 am realizat cea mai curajoasă expediție montană: Alex Benchea, complet nevăzător devine primul alpinist român care a cucerit Kilimanjaro (5895 m). Lipsa vederii nu a fost nicicând o limitare pentru el.

În 2020 Alex și Răzvan, doi sportivi cățărători care văd împreună 1%, au cucerit vârful Mont Blanc, de 4810 metri, după o expediție de două zile. Swimathon și întreaga comunitate de prieteni și susținători ne-au ajutat să atingem acest vis.

Și povestea merge mai departe.

2021 vine cu o nouă provocare: escaladarea Vârfului Elbrus (5.642 m), cel mai înalt vârf din Caucaz, de către membrii Lotului Național de Paraclimbing, între 31 iulie -9 august 2021.

Împreună, putem aduce încă un record României.

Împreună îi putem ajuta pe tinerii cu nevoi speciale din România să descopere și să escaladeze panoul propriului lor potențial. Pentru că asta facem noi, la Climb Again: fascinația pentru escaladă se transformă rapid în oportunitatea de a-i motiva pe copiii și tinerii cu nevoi speciale să își  capete independența.

Misiunea Climb Again este ca fiecare copil cu nevoi speciale să aibă acces la activități de cățărat sportiv pentru dezvoltarea abilităților de viață, creșterea încrederii în propriile forțe și integrare socială. Până acum, am reușit acest lucru pentru peste 1800 de copii.

Nevoia/problema căreia îi corespunde proiectul

Strategiile privind drepturile copiilor implementate la nivel european recunosc tot mai mult beneficiile sportului pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor.
La Climb Again ne propunem ca printr-un discurs pozitiv să influențăm percepția generală asupra potențialului tinerilor cu dizabilități și să contribuim la integrarea lor în societate prin intermediul escaladei.
De 5 ani de când Climb Again organizează cursuri săptămânale de escaladă cu  tineri cu nevoi speciale încercăm să ne adaptăm nevoilor și personalității fiecărui copil în parte. Beneficiile escaladei cuprind atât latura fizică, cât și dezvoltarea pe plan mintal și psihologic, indiferent de dizabilitate: dezvoltarea motorie (fină și grosieră), creșterea concentrării, a motivației, curajului, înțelegerii, creativității, abilităților de comunicare. Dincolo de acestea, există copii care își doresc și au potențialul să atingă performanța în acest sport. În Lotul Național de Paraclimbing sunt 20 de sportivi.
Dacă la nivel mondial, încă din anul 2011, Federația Internațională de Cățărare Sportivă (IFSC) a îmbrățișat dizabilitatea în sport, organizând primul Campionat Mondial de Paraclimbing din istoria cățăratului, Climb Again își propune ca și România să îmbrățișeze dizabilitatea în escaladă și să ajute copiii și tinerii din România să își (re)câstige încrederea. Cu tinerii cu deficiențe, descoperim că cei apropiați – familie, prieteni, comunitatea extinsă – le-au spus întotdeauna:„ nu poți”. Aceste bariere rămân înrădăcinate și ei cresc cu convingerea că vor fi dependenți toată viața de cei de lângă ei, aspect pe care noi, cei de la Climb Again credem cu tărie că trebuie schimbat.

Rezultate dorite în urma implementării proiectului

Indicatori ai proiectului:
– Strângerea bugetului necesar pregătirii și deplasării echipei de tineri cu deficiențe la Elbrus care va avea loc în perioada iulie-august 2021.
– Minim 200 de persoane implicate în proiect:
• Cel puțin 100 de susținători ai cauzei proiectului
• Echipele de susținători de la edițiile precedente
• Organizarea de antrenamente speciale
Efecte pe termen lung ale proiectului:
• Creșterea încrederii în propriile forțe și a motivației pentru copiii cu deficiențe participanți, dar și a colegilor lor din sala de escaladă
• Sensibilizarea opiniei publice cu privire la abilitatea oricărui copil de a escalada pe peretele propriului său potențial, în ciuda limitărilor pe care credem că un tip de dizabilitate i le poate pricinui, prin campania de comunicare pe care o vom dezvolta
• Creșterea vizibilității escaladei ca o formă de terapie pentru persoane cu dizabilități în România. Persoanele implicate în proiect au șansa de a deveni promotori, ambasadori pentru dezvoltarea escaladei în România, apreciată la nivel mondial ca unul din sporturile cu cele mai multe beneficii pentru copiii cu dizabilități
• Promovarea implicării active pentru sprijinirea prin sport a copiilor cu nevoi speciale

Echipe de înotători - fundraiseri

Momentan nu există echipe înscrise.

Lista donatorilor

Obiectiv financiar Swimathon

30.000 Lei

Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului

60.000 Lei

Câti donatori estimați că veți reuși să atrageți la Swimathon?

300 Donatori

Care este donația medie pe care mizați (lei) la Swimathon?

100 Lei

Durata proiectului

6 luni

Website organizație/proiect

https://www.climbagain.ro

Date de contact (coordonator proiect)

Cristina Pascanu
0747010840
cristinapascanu@climbagain.ro

Sari la bara de unelte