Seniori voluntari in comunitate

Organizație/Grup de inițiativă

Fundatia Regala Margareta a Romaniei

Scurtă descriere a proiectului

Fundatia Regala Margareta a Romaniei isi propune sa promoveze imbatranirea activa in randul seniorilor din Bucuresti si Ilfov, invitandu-i sa se implice in activitati de voluntariat in beneficiul copiilor proveniti din familii defavorizate, care frecventeaza un centru social de tip after – school. Pentru unii dintre copii, acestia vor reprezenta chiar bunicii pe care nu i-au avut niciodata.
Voluntarii seniori vor deveni astfel modele si resurse valoroase pentru copii, oferindu-le dragostea, timpul si experienta acumulata in toata viata lor. Proiectul se va desfasura pe o perioada de 6 luni, iulie – decembrie 2020.
Proiectul reprezinta o oportunitate pentru 20 de varstnici de a contribui in comunitatea din care fac parte, de a-si reconsidera rolul social, de a avea impact si de a fi apreciati, de a evita singuratatea si de a socializa, redescoperind astfel bucuria de a trai.
In ceea ce priveste copiii din familii defavorizate, 100 de copii vor avea sansa sa isi imbunatateasca rezultatele scolare, abilitatile sau sa-si descopere talente pe care nu stiau ca le detin, participand la 20 de activitati coordonate de seniori voluntari.
Nu in ultimul rand, varstnicii vor reprezenta un nou tip de resurse pentru 2 centre sociale care isi doresc sa sprijine dezvoltarea personala a copiilor precum si actul educational pe care il ofera.
La finalul acestui proiect vizam schimbarea mentalitatii la nivelul comunitatii in ceea ce priveste valoarea si rolul varstnicilor, transformandu-le din persoane asistate social in actori importanti ai comunitatii din care fac parte.

Nevoia/problema căreia îi corespunde proiectul

Romania se confrunta in acest moment cu 2 mari probleme sociale. Pe de o parte, avem 3,6 milioane de varstnici la nivel national, pentru care nu exista servicii sociale sau initiative prin care acestia sa-si poata valorifica experienta si cunostintele dobandite, pe de alta parte, inca ne confruntam cu o rata a abnadonului scolar foarte mare, in special in randul copiilor care cresc in medii defavorizate din punct de vedere economic sau social.
Programul Centrele Generatii isi propune sa activeze seniorii din comunitate si sa promoveze o imbatranire activa in randul acestora, invitandu-i sa devina voluntari si sa sustina activitati extra-scolare pentru copiii care beneficiaza de serviciile centrelor sociale de tip after-school. Astfel, acestia se vor simti utili si isi vor putea gestiona cu mai multa usurinta sentimentul de singuratate, cu care se confrunta peste 1,5 milioane de varstnici, in acest moment.
In acelasi timp, multe centre sociale se confrunta cu lipsuri financiare sau de personal si nu pot oferi copiilor care participa la activitatile extra-curriculare o gama variata de activitati si oportunitati de dezvoltare, atat la nivel personal, cat si educational. Prin aceasta initiativa, urmarim transferul de valori, experienta si aptitudini de la seniori la copii, intelegand ca mediile din care acestia provin nu le pot oferi pe termen lung dezvoltarea de care au nevoie pentru a deveni adulti independenti si autonomi.

Rezultate dorite în urma implementării proiectului

20 de seniori vor fi activati ca voluntari activi in judetele Bucuresti si Ilfov
100 de copii care frecventeaza un centru social de tip after-school va putea participa la activitati propuse si coordonate de seniorii voluntari.
20 de activitati intergenerationale coordonate / sustinute de voluntarii seniori
Cel putin 2 centre sociale de tip after-school isi vor castiga resurse de personal prin intermediul voluntarilor seniori si isi vor putea imbogati oferta educationala pe care o ofera copiilor.
50.000 de seniori vor afla ca exista oportunitatea de a se inscrie ca voluntari pentru o cauza in care cred.

Obiectiv financiar Swimathon

20000 Lei

Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului

4000 euro Lei

Durata proiectului

6 luni, iulie - decembrie 2020

Website organizație/proiect

https://www.frmr.ro/

Date de contact (coordonator proiect)

Raluca Popescu
0799 724 233
prieten@principesa.ro