Viitorul copiilor nu se oprește după COVID

91% din obiectivul financiar a fost realizat / reached out of the financial objective
13.701,21 Lei din totalul de 15.000,00 Lei au fost strânși până acum!

Organizație/Grup de inițiativă

Fundatia Inima de Copil

Scurtă descriere a proiectului

În România, realitatea din mediul rural este una dură și greu de ignorant. Iar criza COVID 19 o face cu atât mai dură, mai ales pentru copiii ce provin din familii vulnerabile. Acum, mai mult ca niciodată, ei sunt în pericolul de a pierde educația și visurile lor, în ciuda rezultatelor lor foarte bune din catalog.

Însă noi, România, nu ne permitem să pierdem o generație. Pornind de aici am început în 2014 proiectul:”Un sat, un copil!”, pe care acum am ales să îl continuăm, cu gândul că Viitorul copiilor nu se oprește după COVID, tocmai pentru a sublinia importanța crucială a susținerii copiilor cu mare potențial și în aceste vremuri atât de grele pentru ei și familiile lor.
Din anul 2014 și până acum, am oferit anual pentru 40 de copii din 25 sate, burse speciale pentru merite deosebite la învățătură, ca încurajare în continuarea școlii și pentru a ajunge la liceu. Pe parcurs am început să lărgim aria geografică acoperită, iar în programul de burse sunt incluși acum copii din județele Galați, Vrancea și Vaslui, zone unde sărăcia era o mare problemă chiar și înainte de a lovi criza. Acum sunt 55 de copii încluși în acest program.

În contextul noului tip de normal, pe care cu toții îl trăim, nevoia de a fi spijin pentru acești copii e și mai mare. Ei depind în mare măsură de suportul nostru. Izolarea ne-a arătat cât de important este accesul lor la infrastructura care să le permită conectarea la platformele de educație, de învățare, la sesiunile online de meditații. La acestea mai adăugăm și nevoia de a asigura suport și produsele de bază, pentru ei și familiile lor.

Sunt 55 de copii, care au o dorință mare de a învăța. Dintre aceștia, 10 copiii au nevoie cât mai urgent și de uneltele pentru ca ei să poată oricând să își continue educația și on-line: tabletele/ calculatoarele necesare.  Acum, acești 10 copii nu au mijloacele pentru a se putea conecta, pentru a putea accesa platformele/sesiunile de învățare. Ei rămân cu fiecare zi care trece în urma celorlalți copii. Iar cu fiecare minut le va fi din ce în ce mai greu să recupereze handicapul.

Dar pe lângă infrastructură ne propunem ca, în condițiile scăderii sprijinului de la companii în urma crizei COVID-19, prin acest proiect să le asigurăm și securizăm copiilor pe o perioadă de 6 luni și un minim de resurse materiale și alimentare de care au atât de multă nevoie. Ne propunem să facem asta pentru că în familiile din care acești copii provin banii sunt o reală problemă, iar pandemia a adâncit golurile, lipsurile.

Nevoia/problema căreia îi corespunde proiectul

Sărăcia la sat este de trei ori mai răspândită decât în zonele urbane, iar aici abandonul școlar este la 25%. Aproape 47% din populația acestei Românii, a noastră, a tuturor, trăiește la sate. Sărăcia de pe ulițele de sat aduce un plus de greutate pe umerii copiilor de aici, adesea ei fiind încercați, fără să fie vina lor. Pornind de la acest tablou gri, am început să construim, pe termen lung, condiții în care și copiii aflati în situații socio-economice dificile dar care au o mare dorință de a învăța și au rezultate foarte bune la școală, să poată merge la școală, să fie pregătiți și încrezători. Vrem să le oferim ocazia de a se dezvolta pe măsura potențialului incredibil pe care îl au.

Și cum România are 11.000 de sate putem vorbi despre cel putin 11.000 mii de copii, care au nevoie de o șansă pentru a putea ajunge mari, așa cum merită și își doresc. Și spunem 11.000 de copii pentru că proiectul la scară mică de acum, Viitorul copiilor nu se oprește după COVID,   ar putea fi replicat în fiecare dintre aceste 11.000 de sate.
Dorința noastră este de a le oferi copiilor talentați care trăiesc la limită  șansa la educație și la o viață mai bună. Prin programul de burse le dăm ocazia de a ieși din cercul vicios,  noi fiind alături de ei, prin program, pe termen lung. Copii sunt sprijiniți și pe durata liceului iar asta le oferă mai multe posibilității de a-și construi un viitor mai bun. Așa punem bazele unor generații viitoare responsabile și sănătoase, cum ne-o dorim și la care visăm cu toți.

Iar pe fondul pandemiei aceste lipsuri din viața lor au fost agravate și adâncite. Familiile care deja cu greu își permiteau întreținerea copiilor la școală și încurajarea lor pentru o educație de calitate,  cu implinirea potențialului personal,  acum trec printr-o situație de criză. Ei  rămân cu și mai puține resurse. Au pierdut locurile de muncă ocazionale, sezoniere sau de la micile afaceri locale din sate. Fac cu atât mai greu față cheltuielilor zilnice și li se împuținează posibilitățile de a asigura hrana copiilor, îmbrăcămintea, materialele școlare.  Mai mult, pentru cei 10 copii din poiect este cu atât mai greu, pentru că lor le lipsesc și posibilitățile de conectare și educație on-line și asta din cauza lipsei tabletelor, calculatoarelor și a accesului bun la internet. Dar noi ne propunem să le fim alături, pentru că ei nu merită să fie lăsați în urma celorlați copii. România nu își permite să piardă o generație din cauza lipsei accesului la educație pentru toți copiii, mai ales în cele mai tulburi vremuri!

Rezultate dorite în urma implementării proiectului

Ne dorim ca din fondurile atrase prin participarea la Swimathon să asigurăm resursele necesare susținerii în programul de burse a 10 copii, din județele Galați, Vrancea și Vaslui, pentru o perioadă de 6 luni de zile, alături de achiziția pentru acești copii de dispozitive care să le permită și lor să se conecteze la platformele de educație, la sesiunile de învățare online. Iar în tot acest timp noi vom munci la identificarea de noi resurse pentru susținerea lor.

În acest moment îi avem deja în atenția noastră pe cei 10 copii, le cunoaștem cazurile.  Copiii implicați în program  vor primi lunar bursele, vor fi susținuți de consilierii noștri, vor fi implicați în acțiuni educative on-line, proiecte de educație non-formală. Pentru cei 10 copii, înotătorii /donatori virtuali și prietenii lor reprezintă șansa lor de susținere și sprijin, de a învinge criza care le-a răpit posiblitatea de a continua să învețe împreună cu ceilalți copii și a prăbușit situația familiilor lor. Fiecare zi trăită în izolare socială dar și educativă, încărcată doar de lipsuri și mai mari, îi face pe copii să se îndepărteze de atingerea potențialului grozav pe care îl au. Iar prin implicarea, contribuțiile venite de la susținătorii acestui proiect le putem fi alături.

Împreună le dăm ocazia ca ei să învețe să înoate către viitorul pe care îl merită, atât ei personal, cât și noi, ca societate, ce are nevoie de o nouă generație, sănătoasă și educată!

Echipe de înotători - fundraiseri

Inotatori Swimathon

Dream big!


Obiectiv financiar: 5010 Lei

Inotatori Swimathon

Mihaela Brazdeș


Obiectiv financiar: 1000 Lei

Inotatori Swimathon

Movila Neculai


Obiectiv financiar: 1000 Lei

Inotatori Swimathon

Petra Iorga


Obiectiv financiar: 1050 Lei

Inotatori Swimathon

We all are one ( WAA0)


Obiectiv financiar: 5010 Lei

Lista donatorilor

Natalia Andronachi

200,00 Lei 10/07/2020

Felicitări pentru eforturile pe care le faceți! Mult spor în continuare și succes!

Ramona Neculita

300,00 Lei 10/07/2020

Ramona Neculita

300,00 Lei 10/07/2020

Mihaela Lazar

50,00 Lei 09/07/2020

Elisei angela Angela

200,00 Lei 09/07/2020

Elisei angela Angela

1.000,00 Lei 09/07/2020

Cristina Barna

50,00 Lei 09/07/2020

Felicitari pentru tot ce faceti! Cu voi, toti copiii au un viitor frumos!

Ana-Maria Racoti

50,00 Lei 08/07/2020

Emilia Furduiu

100,00 Lei 08/07/2020

Jim Bollard

80,00 Lei 08/07/2020

Good luck Andreea! From, Jim.

Valentina Spiridon

100,00 Lei 08/07/2020

Bafta!

Iuliana Tanase

80,00 Lei 08/07/2020

Obiectiv financiar Swimathon

15.000 Lei

Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului

32.000 lei Lei

Durata proiectului

Primele șase luni de susținere

Website organizație/proiect

https://inimadecopil.ro/

Date de contact (coordonator proiect)

Corina Nechifor
0756076548
[email protected]