Sonia Popa




142% din obiectiv financiar a fost realizat.
7825 Lei din totalul de 5500 Lei au fost strânși până acum!



Card Image

Motivația
Sunt Sonia și am ales să mă alătur acestei cauze pentru că simt o conexiune profundă cu persoanele în vârstă. Întotdeauna m-au impresionat poveștile lor, blândețea și felul în care privesc viața după atâtea experiențe. Pentru mine, acest proiect înseamnă mai mult decât o simplă strângere de fonduri, este o șansă reală de a le oferi bucurie și emoție pură. Faptul că această excursie le va oferi ocazia de a petrece o zi alături de prieteni, departe de griji și mai aproape de oameni este un prilej de bucurie și reconectare. Îmi doresc din tot sufletul ca cât mai mulți să poată trăi acest moment special și să simtă că sunt apreciați, văzuți și înconjurați de grijă si iubire. Te invit să donezi pe pagina mea. Îți mulțumesc!


HAI CU SHARE
Card Image

Motivația
Sunt Sonia și am ales să mă alătur acestei cauze pentru că simt o conexiune profundă cu persoanele în vârstă. Întotdeauna m-au impresionat poveștile lor, blândețea și felul în care privesc viața după atâtea experiențe. Pentru mine, acest proiect înseamnă mai mult decât o simplă strângere de fonduri, este o șansă reală de a le oferi bucurie și emoție pură. Faptul că această excursie le va oferi ocazia de a petrece o zi alături de prieteni, departe de griji și mai aproape de oameni este un prilej de bucurie și reconectare. Îmi doresc din tot sufletul ca cât mai mulți să poată trăi acest moment special și să simtă că sunt apreciați, văzuți și înconjurați de grijă si iubire. Te invit să donezi pe pagina mea. Îți mulțumesc!





Donatori

Donație anonimă
100 RON
2026-06-09 11:42:28

Karaoke

Donație anonimă
1470 RON
2026-06-08 10:42:21

Karaoke Caritabil by Sonia&Păuna

Donație anonimă
50 RON
2026-06-06 13:22:29

💪🏻💪🏻

Donație anonimă
500 RON
2026-06-06 01:56:57

Donație anonimă
30 RON
2026-06-06 01:28:55

Mult succes și felicitări!❤️

Donație anonimă
50 RON
2026-06-05 23:12:18

Donație anonimă
20 RON
2026-06-05 23:11:22

Donație anonimă
20 RON
2026-06-05 23:03:55

florentina cont
50 RON
2026-06-05 23:00:02

Donație anonimă
10 RON
2026-06-05 22:42:25

-

Donație anonimă
50 RON
2026-06-05 22:42:04

Donație anonimă
80 RON
2026-06-05 21:49:02

Donație anonimă
50 RON
2026-06-05 21:07:54

Donație anonimă
50 RON
2026-06-05 21:07:53

Adania Miu
100 RON
2026-06-05 20:10:28

Alex Zorilă
50 RON
2026-06-05 20:03:42

🏳️‍🌈💕

Donație anonimă
40 RON
2026-06-05 20:03:27

Donație anonimă
50 RON
2026-06-05 20:02:30

Va pup

Donație anonimă
30 RON
2026-06-05 19:36:29

Enjoy!

Donație anonimă
30 RON
2026-06-05 19:28:35

baftaaa

Donație anonimă
30 RON
2026-06-05 18:54:09

Donație anonimă
30 RON
2026-06-05 18:53:40

Andreea Stoica
30 RON
2026-06-05 18:53:14

Andrei Petcu
100 RON
2026-06-05 13:47:41

Donație anonimă
10 RON
2026-06-05 03:24:27

-

Donație anonimă
30 RON
2026-06-03 13:53:38

Donație anonimă
50 RON
2026-06-03 11:03:35

🧡

Sonia Popa
855 RON
2026-06-03 09:28:28

Tips ul de luna trecută :)

Donație anonimă
20 RON
2026-06-01 21:08:35

lucian badila
500 RON
2026-05-29 13:40:38

felicitari

Donație anonimă
30 RON
2026-05-29 10:33:37

PETRISOR SURDU
100 RON
2026-05-26 22:52:32

😘

Stefania Firanescu
50 RON
2026-05-26 21:48:57

Donație anonimă
10 RON
2026-05-25 23:12:41

🫶🏻

Donație anonimă
10 RON
2026-05-23 13:40:07

❤️

Donație anonimă
100 RON
2026-05-22 19:13:49

Cristian-Emanuel Opriș
10 RON
2026-05-21 17:25:31

Vlăduț Nechita
10 RON
2026-05-20 22:03:47

Ioan-Daniel Cheregi
300 RON
2026-05-20 21:45:07

Să vă distrați la maxim și multă distracție plăcută vă urez!

Donație anonimă
20 RON
2026-05-19 14:51:59

Donație anonimă
100 RON
2026-05-19 12:42:09

:) never had grandparents

Donație anonimă
10 RON
2026-05-19 11:03:57

Donație anonimă
80 RON
2026-05-17 19:47:05

Donație anonimă
50 RON
2026-05-16 02:50:07

Donație anonimă
30 RON
2026-05-15 23:08:31

Bogdan Chirita
50 RON
2026-05-15 16:43:48

Donație anonimă
50 RON
2026-05-14 21:07:26

Beniamin Henteș
10 RON
2026-05-13 00:39:31

Apa să nu va fie inchisoare, ea să va fie mâna de ajutor ce vă împinge inainte.

Donație anonimă
50 RON
2026-05-11 03:37:50

Donație anonimă
80 RON
2026-05-10 13:10:26

Donație anonimă
20 RON
2026-05-06 17:12:36

Donație anonimă
50 RON
2026-05-06 11:17:04

Donație anonimă
20 RON
2026-05-05 22:48:58

Donație anonimă
17 RON
2026-05-05 22:46:44

Iulian Iulian
100 RON
2026-05-05 22:30:10

Donație anonimă
50 RON
2026-05-05 22:23:46

Bianca Oprea
500 RON
2026-05-05 19:54:44

Donație anonimă
80 RON
2026-05-05 14:01:48

Donație anonimă
40 RON
2026-05-05 13:46:55

Donație anonimă
50 RON
2026-05-05 13:36:31

ce dragut😊

Denisa Vultur
100 RON
2026-05-05 11:35:31

Faceti o munca extraordinara!

Donație anonimă
20 RON
2026-05-05 09:27:41

Keep it going! Super inițiativă

Donație anonimă
10 RON
2026-05-05 03:20:12

Apreciez enorm acest proiect minunat si totodata persoanele care s au alaturat. Va urez succes si va doresc numai lucruri frumoase in viata!!

Donație anonimă
20 RON
2026-05-05 01:44:24

Donație anonimă
150 RON
2026-05-05 01:15:44

Vrem poze din vacantaaaa :>

Donație anonimă
50 RON
2026-05-05 00:55:21

Cu gândul la EA❤️

Donație anonimă
50 RON
2026-05-05 00:11:12

Picătura cu picătură se face un ocean!

Donație anonimă
50 RON
2026-05-05 00:06:59

Donație anonimă
10 RON
2026-05-04 23:54:59

Alexandra Mircescu
75 RON
2026-05-04 23:05:30

Va urez mult succes . Datorita voua persoanele in varsta vor fi mult mai fericite .

Carmen Lazar
10 RON
2026-05-04 22:34:37

Sara Iofcea
50 RON
2026-05-04 22:21:38

Extraordinară inițiativă ! Felicitări, ești minunată!

Sebastian Troaca
20 RON
2026-05-04 22:16:05

Donație anonimă
50 RON
2026-05-04 22:09:12

Andra Drăghici
20 RON
2026-05-04 20:14:34

frumoasa initiativa!!🥰

Donație anonimă
50 RON
2026-05-04 20:03:03

You’re amazing🫶🏻

Alexandra Moldovan
17 RON
2026-05-04 19:53:33

sincer, nu am un mesaj anime, sau poate ca nu știu ce să zic, dar sper ca mica mea suma să vă ajute (și iertați-mă dar nu mai am încă 10 lei, sunt ultimii mei bani)

Donație anonimă
166 RON
2026-05-04 18:56:37

i was forced to do this :)))) jk

Donație anonimă
45 RON
2026-05-04 18:54:37

Laura Nistor
20 RON
2026-05-04 18:52:24

Donație anonimă
100 RON
2026-05-01 20:23:49

:)

Ravi Fkq
15 RON
2026-05-01 15:15:08

Keep it up! 🙏🏽🫶🏽

Iasmina Fitero
10 RON
2026-05-01 00:09:32

Mulțumim 🙏🏻

Andra Ciocan
30 RON
2026-04-30 20:23:05

you’re a rockstar 💓💓

Sonia Popa
125 RON
2026-04-21 23:18:29








Din 2013, Fundația Comunitară București organizează anual Swimathon București.

FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUCUREȘTI

https://fundatiacomunitarabucuresti.ro